Boierii Mihulet un neam de carturari si militari

      În 20 noiembrie 1662, Andrei Mihuleţ zălogeşte satele Burhuta şi Isacova lui Mihai Zugravul, de la care împrumutase 300 de bezmene de ceară în valoare de 200 de lei bătuţi şi care ceară a fost dată de Mihuleţ „la săoria domnească” (căruia posibil că-i datorase de când fusese uricar)33. De la 1682, februarie 5, datează actul prin care Andrei Mihuleţ, soţia sa, Fendea, şi copiii lor Maria, Postolache, Gligoraş şi Alexandru zălogiseră Burhuta, Ohrincea, Isacova şi alte câteva moşii ale lor, pentru 300 de lei bătuţi, căci „căzuse la un greu şi la o nevoie mare, care nevoie ne trebuie nişte bani a da domniei şi noi nu putem afla la nici un prieten”. Şi s-a întâmplat că Andrei Mihuleţ şi fraţii săi „care trăiesc în ţară” n-au putut să restituie banii la timp lui Mihai Zugravul şi „vorovitu-ne-am cu toată casa noastră şi cu ai noştri oameni” şi i-au dat moşiile de mai sus „în veci”34. Iar la 5 mai 1682, Duca vodă întăreşte moşia Burhuta şi celelalte (Ohrincea, Isacova cu Vaticiul etc.) lui Mihai Zugravul35. Anume pentru aceste moşii vor avea loc în decurs de câteva decenii neînţelegeri dintre neamul Mihuleştilor şi cel al Zugrăveştilor.

............................................................................................................................................................................................................................................................

    Neînţelegerile pentru Ohrincea au început odată cu zălogirea părţilor stăpânite de Andrei Mihuleţ din acest sat, din Isacova, Burhuta şi seliştile de pe Vatici lui Mihai Zugravul pentru 300 de lei bătuţi. La 1672, Mihuleţ, nerestituind banii la timp, a pierdut moşiile zălogite în favoarea Zugravului. De aceea, zece ani mai târziu, Gheorghe vodă Duca a întărit aceste moşii lui Mihai Zugravul, care prezentase zapisul de zălogire al lui Andrei Mihuleţ, al soţiei sale, Fendea, şi al copiilor lor, Maria Postolache, Gligoraş şi Alexandru, din 6 februarie 167260. La 27 aprilie 1683, Duca vodă i-a permis lui Mihai Zugravul să aducă oameni străini pe seliştea sa Ohrincea61. La 17 decembrie 1683, marii boieri, printre care Miron Costin, mare logofăt, Neculai Racoviţă, logofăt, Gavril Costache, mare vornic al Ţării de Jos, Gligorie Ghenghe, mare vornic al Ţării de Sus, Ionaşco Balş, fost vornic, Alexandru Buhuş, hatman, şi alţii mărturisesc62 că pentru datoria ce o avea la Mihai Zugravul, Andrei Mihuleţ „cu toată casa lui”, neavând posibilitate pentru a reîntoarce banii „au dat pentru acei bani”„satul Ohrince cu mori cu tot” şi Burhuta şi Isacova cu Vaticiul, cu vadurile morilor din selişte…”63. Aceste moşii, la 24 ianuarie 1687, le întăreşte şi Constantin vodă Cantemir64.

............................................................................................................................................................................................................................................................

     La 15 mai 1707, domnul Antioh vodă Cantemir, aflându-se la Tighina, judecă pricina dintre marele căpitan Apostol Mihuleţ cu Mihai Zugravul şi Loghin pârcălabul pentru Ohrincea. Procesul a început la cererea lui Apostol Mihuleţ, care a încearcat să prezinte înaintea domnului alt punct de vedere despre zălogirea făcută de către tatăl său lui Mihai Zugravul şi să macine fundamentul apărării Zugravului. Apostol Mihuleţ, mare căpitan, considera că tatăl său nu avuse dreptul să zălogească şi moşiile ce aparţineau mamei sale, Fendea, Ohrincea şi Isacova, deoarece Fendea, după spusele lui Apostol Mihuleţ, nu cunoştea de acea datorie de 300 de bezmene de ceară (în valoare de 200 lei)69, iar el, deşi figura în documentul de zălogire alături de părinţii şi fraţii săi, pretindea că era copil şi nu ştiuse de acea datorie. În sprijinul celor menţionate, Apostol aduce „diiata” de la moartea tatălui său, Mihuleţ vornicul, „iscălită de duhovnicul lui şi de egumen şi de preoţi şi de oameni buni, scriind precum pentru ace datorie a lui Mihuleţ giupâneasa lui nimică n-au ştiut, nici cuconii lui”. Antioh vodă Cantemir a dispus, în baza acestei „diiate”, ca Mihai Zugravul să restituie lui Apostol Mihuleţ Ohrincea şi Isacova, iar în locul lor Mihuleţ să-i dea din moşiile tatălui său70.

............................................................................................................................................................................................................................................................

    Satul Isacova era o veche moşie a Durăceştilor, în care Andrei Mihuleţ a devinit răzăş prin intermediul soţiei sale, Fentea. Flavius Solomon greşeşte atunci când afirmă că partea de moşia stăpânită aici a fost la origine Mihulească, deoarece documentul pe care se bazează îl prezintă pe Simion Mihul ca megieş al Isacovei. Acesta, locuind la Orhei şi fiind cunoscător de cauză, a hotărnicit moşia Isacovei de hotarul Orheiului85. Nu avem niciun indiciu ce ne-ar permite să presupunem că este vorba de o moşie de baştină a Mihuliţeştilor.

     Partea Fendei din Isacova a fost zălogită lui Mihai Zugravul pentru 300 de bezmene de ceară de Andrei Mihuleţ la 1672, şi de atunci Isacova, alături de Ohrincea, Burhuta şi locul pe Vatici a fost mereu cauza conflictului dintre Mihuleţeşti şi Zugrăveşti86. Aici aveau şi cumpărătură de la rudele lor o parte de moşie situată pe pârâul Vatici, moştenire Durăcească. La 29 mai 1660, Ştefan vodă Lupu porunceşte lui Gheorghe Catargiul şi lui Apostol, pârcălab de Orhei, să stabilească hotarele poenii Mana, de pe Vatici, a lui Mihuleţ uricarul, ginerele lui Mihalcea Durac, dinspre târgul Orhei, din cauza conflictului ce l-au avut cu Dumitraşco Chebac, dregător din Slobozia domnească, şi cu târgoveţii din Orhei, care pretindeau poiana Mana susţinând că ţine la hotarul târgului Orhei87.

 ...........................................................................................................................................................................................................................................................

          Pentru a doua jumătate a secolului al XVII-lea, neamul Mihuliţeştilor este unul de importanţă regională, orheieană, fără a fi originar din această parte a Ţării Moldovei. Ascensiunea  temporară a Mihuliţeştilor, în opinia noastră, a fost determinată de faptul că principalul reprezentant al neamului, în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, a fost cărturar, fapt ce i-a permis, în calitate de diac, să se afle în preajma domnilor şi a elitei moldovene, calitate ce i-a garantat ascensiunea în dregătorii de o relativă importanţă (pârcălab de Orhei, vornic de poartă etc.). Ascensiunea Mihuliţeştilor pe scară regională a fost favorizată şi de căsătoria lui Andrei Mihuleţ cu Fendea, fiica lui Mihalcea Durac, pârcălab de Orhei, reprezentant al celui mai important, la etapa studiată de noi, neam boieresc orheiean. Pe aceeaşi cale, Andrei Mihuleţ şi-a dublat numărul moşiilor. Probabil că anume legăturile strânse cu Durăceştii au provocat decăderea Mihuliţeştilor. În 1672, după rebeliunea Durăceştilor şi a Hânceştilor, Andrei Mihuleţ a fost obligat sa-şi zălogească o mare parte din moşiile sale pentru plata unor datorii, situaţie ce va genera un mare conflict dintre Mihuliţeşti şi Zugrăveşti, care deveniseră noii stăpâni, graţie lui Duca vodă, ai multor moşii ai primilor, cum ar fi Ohrincea, Isacova, Mana, Vatici şi Burhuta. Conflictul va dura aproape 50 de ani, perioadă cuprinsă de ultimul sfert al secolului la XVII-lea şi primul sfert al secolului al XVIII-lea. Figura centrală a conflctului este Apostol Mihuleţ, care va recurge la cele mai diverse metode pentru a reîntoarce moşiile sus-numite în stăpânirea neamului. Însă eforturile sale s-au soldat cu succes temporar, în special în domniile Cantemireştilor, pe care i-a slujit cu mare credinţă.

sursa: http://istoriamilitara.org/stiinta/publicatii/434-boierii-mihulet-de-la-orhei-un-neam-de-carturari-si-militari.html